Religia

În Maieru biserica ortodoxă este cea mai veche. După 1700 când a avut loc Unirea cu Roma a unei părţi din populaţia Ardealului inclusiv cea de pe Valea Someşului Mare - în Maieru a intrat greco-catolicismul, care a fost majoritar până în 1948 când a fost desfiinţată prin decretul 248. Atunci credincioşii greco-catolici au revenit la biserica mamă ortodoxă. Între timp după primul Război Mondial  - în care au fost de 5 ori mai mulţi morţi decât în al 2-lea Război Mondial, au apărut şi cultele neoprotestante,  la început penticostalii care sunt în număr de 760 persoane şi în jur de 60-70 familşii greco-catolice, 15 familii de Martorii lui
Iehova.

În Mairu avem 5 lăcaşuri de cult: Biserica cu hramul "Cuvioasa Parascheva" -   Monument Istoric construită la 1817 din piatră, Biserica Mare cu hramul Sfântul Ştefan construită în anii 1872-1873 din zid de piatră şi cărămidă, Biserica Penticostală, Martorii lui Iehova, Biserica Greco-Catolică 1995-1996.

În Maieru avem 4300 ortodocşi în cele 2 parohii, iar în Anieş aproximativ 1800 credincioşi ortodocşi. Aproximativ 20% din populaţie sunt de alte religii - în majoritate penticostali.


Biserica din Deal, cu hramul "Cuvioasa Parascheva" a fost construită în anii 1816-1817 - ani de mare foamete. Biserica din Vale- Biserica Mare cu hramul Sfântul Ştefan a fost zidită cu sprijinul material unui episcop greco-catolic care a fugit de revoluţia din Ungaria în 1948 şi s-a stabilit la Maieru. A ajutat la construirea bisericii din Ilva Mică, Maieru, Sîngeorz-Băi şi biserica romano-catolică din Rodna. Acest episcop este îngropat la Rodna. Până în 1950 veneau şi locuitorii Anieşului la parohia de la Maieru. Apoi s-a construit şi parohia din Anieş. În Anieş existăi o  casă de rugăciuni pentru penticostali şi câteva familii de greco-catolici.

Vechimea acestei așezări se pierde în negura vremurilor. I. Marțian, în Arhiva Someșană (vol. I, pag.14), scrie că există unele legende în care se spune că în Măgura din Sus au fost mine de aur ale dacilor, mai mult, la poalele ei se văd și astăzi câteva movile, mai mari sau mai mici, formate din sterilul scos din aceste mine, „precum și sgură din topitoriie (n.n. topitoriile) ce existau”1. Dar, conform obiectelor expuse la Muzeul „Cuibul visurilor” (topoare din piatră și bronz), din această localitate, descoperite întâmplător de locuitori ce au viețuit în cartierele Haj și Purcioaia (după unii Pârcioaia), se pare că vechimea acestei comune este și mai mare.

Primul document în care se amintește de Maieru datează din anul 1440, „când fiica lui Sigismund, regele Ungariei, măritată după Albert I dăruiește lui Mihail Jakch, comitele săcuilor, Rodna și satele: Năsăud, Telciu, Maieru, Salva, Zagra, Mocod, Răbra, cari în mare parte sunt goale și despoiate de locuitori2(copie a documentului în latină și tradus în românește se poate vedea la muzeul din această comună).

Emil Boșca-Mălin, în cele două cărți referitoare la comuna Maieru (Contribuții la monografia comunei Maieru și Spicuiri din trecutul unui sat grăniceresc, unde citează documente publicate în Arhiva Someșană, XVII, pp. 166-172), afirmă că în 1450, în Maieru exista o „capella ligneam” (capelă de lemn) și că în secolul al XV-lea se afla o biserică „situată pe șes de partea stângă a Văii Caselor, tot din lemn”, iar cimitirul se găsea pe locul numit Boboșa. Nicolae Iorga scria că această biserică a fost reparată în 1650 și „zugrăvită din nou de un meșter bun de aici”, pe care măierenii îl recomandau și birăului din Bistrița.3 Între cele două războaie mondiale, bătrânii povesteau că pe locul Bobenilor s-ar fi aflat o mănăstire care a fost arsă odată cu invazia tătarilor din 1717.

Întâiul preot despre care se amintește este popa Miron, fără să se menționeze anul.

- în 1683 a fost popa Lazăr, căruia i-a urmat fiul său, Grigore;

- conscripția „popilor valahi” din 1714 amintește că în Maieru erau șase preoți;

- în 1723, când protopopul Tănase își aduna „micul soboraș” și protesta către sfatul din Bistrița că „sătenii ne despart de feciorii noștri”, se amintește de „casa preuțească din Maieru”4;

- conscripția din anul 1733 pomenește de existența a cinci preoți în Maieru, după cum urmează:

- preotul Gavril Pantea, văduv, hirotonit de episcopul Atanasie; averea acestuia consta din: 8 boi, 1 vacă, 60 de oi, 4 cai, 8 porci și 15 stupi;

  1. popa Gavrilă, văduv, hirotonit de episcopul Iosif Stoica, avea: 2 boi, 2 vaci, 1 cal, 2 porci și 4 stupi; el locuia împreună cu fiul său, Mihai, care era căsătorit și îndeplinea diferite „funcțiuni” pe lângă biserică; pământurile bisericii erau folosite împreună cu ceilalți preoți;
  2. popa Iacob a popii Petru a fost hirotonit de episcopul Dosoftei în 11 mai 1733 și avea: 8 boi, 4 vaci, 100 de oi, 10 cai, 6 porci și 30 de stupi;
  3. popa Ion a fost hirotonit de episcopul Dosoftei în 18 mai 1733 și avea doar o vacă;
  4. Grigore a popii Gavril a fost hirotonit de episcopul Dosoftei în 1733 și avea: 2 boi, 2 vaci, 1 cal, 2 porci, 6 oi și 4 stupi.
Amintesc faptul că în 1733 existau două biserici: cea veche deținea 4 iugăre de pământ arabil și 1 iugăr de fânaț, și cea nouă care avea doar 1 iugăr de arătură și 4 iugăre de fânaț; la data respectivă Maieru avea 1865 de locuitori. Interesant este faptul că o statistică din 1750 ne spune că în Maieru erau nouă preoți, după cum urmează:

- popa Petru, decedat în 10 iulie 1826; după o înțelegere avută cu popa Grigoraș din Poiana Ilvei, s-a mutat aici și a stat acolo până la moartea sa; din 1774, în Maieru, a rămas preot Alexa Popițan;

- popa Cosma din Marmația a servit ca preot până în 1766, când a fost numit învățător la școala trivială de aici până în 1769, după care a revenit din nou preot;

- după acesta, a urmat popa Gherasim; din păcate, nu deținem date despre el;

- popa Dumitru Coruț (1742-1810);

- popa Opre este amintit în anul 1777 ca naș al celor doi copii ai lui Simion Candale;

- popa Iacob Șotropa (1705-1788);

- popa Ilarion Gălan, decedat în 11 aprilie 1796;

- popa Gavrilă, decedat în 1806;

popa Grigore zis Cornișor, decedat în 1774; el, împreună cu popa Alexa, a sfințit catapeteasma bisericii din Poiana Ilvei în 1772; alături de numele său trebuie amintit și preotul Nichita Boca, care a plecat în 1762 în Bucovina, împreună cu alte 14 familii, și au întemeiat comuna Botoșana; chiar și la ora actuală (2018), aproape jumătate din această localitate poartă nume măierene: Boca, Ureche, Negrușer, Andronesi etc.

O statistică din 1750, ne spune că Maieru avea 8 preoți, iar în anul 1762 era doar o biserică; de-abia după 1800, prin contribuția localnicilor, se va construi „Biserica din Deal”, după planurile maestrului sas Krauss. Tot în această perioadă a fost preot Fteodor Bob (decedat în 1816), dotat cu o cultură aleasă, cel care l-a înfiat și crescut pe nepotul său, Vasile Fabian Bob (1795-1836), născut în Rusu Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud, luat în 1820 de Gh. Asachi în Moldova, venit în Ardeal în căutare de tineri cărturari (menționăm că la terminarea Facultății de Drept, Vasile Fabian Bob cunoștea 7 limbi); după înființarea la Iași a „Albinei Românești” (în 1829), Vasile Fabian Bob va deveni colaborator și redactor la această revistă, pentru ca, la trei ani după decesul său, să-i apară în „Foaie pentru minte inimă și literatură” din Brașov (în trei numere) „Moldova la 1821” din care Eminescu, în „Epigonii”, va prelua vestita sintagmă „S-a întors mașina lumii…” Lui Fteodor Bob i-a urmat ca preot un nepot de-al lui Iacob Șotropa, care a purtat același nume cu bunicul său; acest al doilea Iacob Șotropa s-a născut în 1785 și, după cum povestește academicianul Virgil Șotropa, a fost printre puținii măiereni care l-au văzut pe Napoleon Bonaparte (asta se întâmpla în portul baltic Danzig, unde Iacob fusese întâi sergent în armată, însărcinat cu ducerea corespondenței oficiale). Acest Iacob Șotropa a avut doi copii, Alexandru, ajuns funcționar, unul dintre fruntașii războiului civil de la 1848/49, luptător pentru drepturile românilor din Districtul Năsăudului, alături de luptătorul pentru drepturile românilor,Vasile Nașcu din Feldru, mergând la împărat pentru a se cere drepturi egale cu celelalte națiuni (unguri, sași și secui). În 1848, Alexandru a fost închis în aceeași celulă cu Ștefan Ludvig Roth; Alexandru l-a avut ca fiu pe viitorul academician Virgil Șotropa. Sora lui Alexandru, Susana, s-a căsătorit cu academicianul Florian Porcius din Rodna. Întrucât Iacob Șotropa a fost numit notar, locul său a fost ocupat de preotul Ion Hangea, născut în 1780, în Maieru; acesta, după moartea preotului Gherasim din Rodna, a servit în locul său fără plată, până în 1837, când a venit un preot nou. În 23 ianuarie 1838 este numit preot Vasile Groze, născut în Sebeșul de Jos în 1837 și decedat în 1855. A fost prieten cu groful Dominic Ziky, fost revoluționar de la 1848 din Ungaria, retras la Maieru, din cauza atitudinii sale politice; noua biserică, cea care dăinuie și astăzi, cu hramul Sfântului Ștefan, a fost construită pe cheltuiala acestuia; tot atunci s-a construit și casa parohială; biserica a fost construită după planul inginerului sas Rudolf Adlef din Bistrița; iconostasul a fost zugrăvit de pictori celebri din Munchen. Documentele vremii consemnează faptul că în anul când s-a terminat această biserică (1873), „între 10 august și 24 septembrie, a bântuit holera asiatică, murind cinci până la zece persoane pe zi, în total 103 morți”.1 Prima reparație a acestei biserici s-a făcut în 1912, iar a doua în 1933. După Vasile Groze, au servit ca preoți: Lazăr Avram (1863-1905), Eronim Groze (1874-1915), fiul lui Vasile Groze; acesta a avut doi băieți: Patriciu Groze, profesor de fizică și chimie al viitorului rege Mihai I, Eugen Groze, inginer, și două fiice: Alexandrina, o profesoară de geografie aspră, dar foarte bine pregătită, și Lucia, funcționară la poștă. A urmat Iulian Ciorba (1883-1929, prietenul din copilărie al lui Rebreanu; singurul la care venea familia scriitorului, după 1918, după cum și familia lui Iulian stătea câte o săptămână, două, la București, la Rebreni; a avut doi fii: Ionel Ciorba, căpitan și aghiotant al principesei Ileana, decedat în Chile, și Ovidiu, medic, decedat în Dej. După Iulian Ciorba, au urmat Gavril Bichigean (acest preot a cules și publicat o frumoasă culegere de folclor, majoritatea pieselor fiind din Maieru), Anchidim Bob (decedat în 1932, aprig luptător pentru drepturile românilor, reper pentru măiereni la Marea Unire de la 1918), Iuliu Pop (un fiu medic la Oradea, decedat, o fiică funcționară, Lucia, decedată; despre ceilalți copii nu deținem informații). După anii 50 au urmat preoții: Hanțig, Drăgan (un fiu, inginer în Timișoara, și o fiică, ingineră în Zalău), Ioan Bolog (cu doi fii, ingineri în Bistrița), Gavril Floșui, Emil Coman (cu doi copii: unul, profesor universitar la Oxford în Anglia, și o fiică, profesoară de matematică la Cluj). La ora actuală servesc preoții: Ioan Lăpuște și Dan Cismaș.